Rezervare
Sibiu, Piata Mica Nr 6 09:00 - 23:45 0730 519 996

Rezervamasa








    Descoperapovestea noastra

    Clădirea Restaurantului Union datează de la sfârșitul secolului XVIII, iar de la vechea clădire medievală, fundația este singura care s-a mai păstrat. Clădirea a fost ridicată de un brutar pe nume Wilhem Schafer, care și-a deschis o prăvălie chiar la parter. Vreme de generații, până la naționalizare, casa și brutăria au rămas în proprietatea familiei. Pentru scurt timp brutăria a fost înlocuită cu o florărie, iar mai apoi, din 1906 și până când a început cel de al doilea Război Mondial a funcționat o frizerie, sub diverse patronate. Clădirea a mai găzduit și un magazin de piane și acordeoane, dar și un atelier în care se reparau instrumente muzicale.
    Localul Union-Berărie și Plăcintărie sau Cafe Union se găsea la numărul 6 și și-a desfășurat activitatea în perioada comunistă. Localnicii din acea vreme își amintesc că acolo se servea cea mai bună plăcintă cu brânză din Sibiu.
    Astăzi, Restaurantul Union își desfășoară activitatea tot în aceeași clădire, la numărul 6 și se bucură de privilegiul de a fi poziționat în centru orașului, mai exact în Piața Mică, un loc unde turiștii sau cetățenii Sibiului pot petrece timp de calitate, îmbogățindu-și cultura generală cu istoria medievală a orașului.

    Sursa: “Marian Bozdoc, Spaţiile comerciale din centrul istoric al Sibiului. Piaţa Mare, Piaţa Mică şi strada Nicolae Bălcescu, Sibiu, Editura Muzeului Naţional Brukenthal, 2014”


    Experientagastronomica

    După ce veți descoperi șarmul orașului doar plimbându-vă pe jos, în lungul și-n latul străzilor ce conservă structura medievală a așezării, prin frumoasele piețe publice, peste Podul Minciunilor și prin pasajele înguste dintre clădiri, Restaurantul Union vă așteaptă cu ușile deschise și un meniu pentru toate gusturile.
    Principiul pe care se bazează Restaurantul Union este să ofere un raport potrivit calitate-preț, o mâncare gustoasă la un preț rezonabil. Experiența personalului și ospitalitatea de care dau dovadă atunci când își întâmpină clienții, impresionează de fiecare dată, astfel că rămâne un local aflat în preferințele și alegerile clienților. Union garatează pentru calitate, prospețime și bun gust. Este un restaurant care și-a câștigat clienții, atrage turiștii, dar și sibienii pentru că pune accentul pe calitatea mâncării.
    Restaurantul își așteaptă clienții cu un meniu variat, din care fac parte diverse prepate cu specific românesc, salate proaspete, deserturi, dar și o mulțime de rețete de paste și pizza gătite cu secrete italienești, de bucătari cu experiență. Oferta de deserturi și mâncare este completată de o gamă largă de cafea de calitate, vinuri, limonadă și ceaiuri pentru toate preferințele.


    Restaurantunion

    Piata Mica Nr 6 

    0730 519 996